📞 037 171 0020
Clinic › Pentru copilul tău

Oferă-i copilului tău o viață plină de reușite

Folosim tehnologie avansată din domeniul neuroștiinței pentru a sprijini dezvoltarea cognitivă, emoțională și academică a copilului tău. Procesul este noninvaziv cu rezultate permanente, adaptat pentru unicitatea fiecărui creier.

Cum îl ajuți să-și aleagă drumul potrivit, chiar dacă sistemul de învățământ nu-l pregătește pentru asta

Știai că doar 27% dintre cei care termină o facultate ajung să profeseze în domeniul în care au studiat?

Realitatea e simplă: sistemul educațional nu îi ajută pe copii să-și descopere adevăratele abilități. Nu le oferă spațiu să se cunoască, să se dezvolte personal sau să-și testeze potențialul.

Așa ajung, ani mai târziu, la liceu sau la facultate, doar ca să-și dea seama că domeniul ales nu li se potrivește. Și încep să o ia de la capăt – frustrați, confuzi sau lipsiți de direcție.

Acest blocaj apare tot mai des, din câteva motive clare:

  • Copiii nu știu care sunt abilitățile lor reale și ce li s-ar potrivi
  • N-au avut ocazia să exploreze opțiuni de carieră care chiar i-ar împlini
  • Părinții i-au îndrumat către alegeri sigure, dar nepotrivite pentru ei

Tehnologia care îl ghidează pe copilul tău să-și descopere potențialul

La Institutul BrainMap, folosim neurotehnologia pentru a te ajuta să înțelegi cum funcționează mintea copilului tău — din perspectivă cognitivă, emoțională și aptitudinală — pentru ca alegerile sale în carieră și în viață să fie clare, conștiente și asumate.

Metodele noastre neuroștiințifice de ultimă generație cartografiază activitatea cerebrală și identifică zonele-cheie care susțin învățarea, concentrarea, motivația și echilibrul interior. Acest proces permite personalizarea intervențiilor în funcție de potențialul și obiectivele reale ale fiecărui copil.

Întregul protocol este blând, non-invaziv și bazat pe cercetare aplicată. Este gândit pentru a susține dezvoltarea copiilor prin metode validate științific, fără disconfort, riscuri sau intervenții agresive.

Am creat un pachet special care conține o analiză amănunțită pentru fiecare arie de impact din viața copilului tău: de la inteligență cognitivă și emoțională, până la analiza potențialului aptitudinal.

Acest pachet ți se potrivește dacă:

  • Copilul tău urmează să termine clasa a VIII-a și nu știe ce profil să urmeze
  • Copilul tău termină clasa a XII-a și nu știe ce facultate să urmeze sau ce profesie să își aleagă
  • Ești un părinte care își dorește să descopere aptitudinile, înclinația și vocația copilului său
  • Ești un adolescent sau tânăr cu dorința de a urma calea profesională care ți se potrivește și îți va aduce satisfacție
  • Experimentezi anxietate în legătură cu deciziile pe care trebuie să le iei în ceea ce privește studiile/ cariera
  • Ești interesat/ă de autocunoaștere, dezvoltare personală și de atingerea potențialului maxim
  • Te afli la răscruce de drumuri și întâmpini dificultăți în alegerea profesiei potrivite
  • Ai parcurs un drum lung într-o profesie care nu ți se potrivește și ești pregătit să îți urmezi vocația

În ce constă pachetul ”Carieră de succes și viață împlinită pentru copii”

01

Investigație BrainMap

Constă în analiza creierului, ca să descoperim ariile care se află în afara parametrilor optimi (indică afecțiuni și predispoziții)

02

Raportul potențialului inteligențelor

Cuprinde analiza a 2 tipuri de inteligență, care te pot ajuta să realizezi înclinațiile pe care le vei avea ca persoană și să te orientezi în carieră în funcție de ce ești mai predispus să faci:

Inteligența cognitivă totală divizată în:

  • inteligența totală
  • inteligența vizual-spațială
  • inteligența practică
  • inteligența verbală
  • inteligența matematică
  • inteligența intuitivă
  • claritatea raționamentelor

Inteligența emoțională totală divizată în:

  • IE introspectivă
  • IE relațională
  • imaginea de sine, confortul interior
  • adaptabilitatea integrativă
  • rezistența la stres și controlul impulsivității
03

Raportul de personalitate

Dinamica temperamentală

Procentele de manifestare a tipurilor de personalitate:

  • melancolic
  • flegmatic
  • sangvinic
  • coleric

Tipologia de personalitate

Tipologia pregnantă la momentul testării.

Tendințe

  • verbale
  • artistice
  • fizice
  • experimentale
  • organizatorice
  • de business
  • sociale

Abilități și aptitudini

  • capacitate de concentrare
  • vedere spațială
  • analiză tehnică
  • înțelegere verbală
  • abilități numerice
  • abilități logice
  • abilități de analiză și sinteză

Frecvențele cerebrale

Pe emisfera dreaptă și stângă, unde sunt manifestate și sincronicitatea dintre emisfere.

05

Raportul potențialului aptitudinal

Cuprinde indicatori pentru atenție, alertă, ambiție, abilități de adaptare la stres, originalitate, curiozitate și interes, hărnicie, judecată, încredere în sine, probitate, leadership.

🔊Înregistrare audio cu interpretarea rezultatelor, explicații, recomandări

Cât valorează un viitor mai bun pentru copilul tău?

După interpretarea testelor și a raportului complet, vei avea o imagine științifică și profundă a modului în care funcționează creierul copilului tău — ce tip de gândire îl susține, care sunt zonele de potențial și ce direcții i se potrivesc pentru o viață echilibrată, conștientă și coerentă cu cine este el cu adevărat.

Valoarea completă a procesului este de 8000 RON. În această perioadă, părinții care aleg să ofere copilului lor cel mai bun parcurs în viață beneficiază de 20% reducere – adică 6400 RON (TVA inclus).

Chiar dacă suma poate părea semnificativă la început, este o decizie care salvează ani întregi de încercări fără direcție, decizii costisitoare sau drumuri nepotrivite.

Această investiție acoperă:

  • toate testările și analiza neurotehnologică
  • raportul complet cu interpretare specializată
  • sesiunea de feedback personalizat
  • direcții de orientare clare și structurate, pentru carieră și viață

Dacă ai alte întrebări despre procedură, programează-te acum pentru o discuție telefonică gratuită cu unul din specialiștii noștri.

Programează o Discuție Telefonică Gratuită

Dacă ai alte întrebări despre cum se potrivește Neurofeedback Plus situației tale în particular și care sunt pașii exacți pe care trebuie să-i urmărești, programează-te acum pentru o discuție telefonică gratuită de 15 minute cu unul din experții noștri.

Programează acum
💬 WhatsApp